Cum re-învățăm să vorbim în viața de adult
E ciudat cum o simplă propoziție, care are ca intenție deschiderea unui dialog, ajunge să ne transporte într-o perioadă a vieții noastre plină de anxietate, teamă, incertitudine.
Indiferent că vorbim de o relație romantică, o legătură de familie strânsă, o prietenie veche sau chiar o interacțiune la birou, această formulă este declanșatorul unui val de emoții nu tocmai comode: pulsul crește, gândirea se întunecă, genunchii se înmoaie și simți că-ți pierzi controlul.
Pentru mine, expresia „trebuie să vorbim” a ajuns să nu mai fie o invitație, ci un avertisment. De fiecare dată când o aud (uneori o și spun) simt o tensiune care se insinuează în corp, ca o alertă că urmează să se întâmple ceva neplăcut.
De ce “trebuie să vorbim” nu funcționează?
Pentru mine, expresia „trebuie să vorbim” a ajuns să nu mai fie o invitație, ci un avertisment. De fiecare dată când o aud (uneori o și spun) simt o tensiune care se insinuează în corp, ca o alertă că urmează să se întâmple ceva neplăcut.
Ce e paradoxal e că această expresie apare tocmai în momentele în care am avea nevoie de finețe, de grijă în alegerea cuvintelor, de o minimă strategie relațională. Și exact atunci ne trădează limbajul automatizat sau, mai corect spus, lipsa exercițiului de a vorbi cu intenție și conștient.
Problema cu această abordare este că activează instantaneu mecanismele noastre primare de apărare: luptă sau fugă. Când spui “trebuie să vorbim“, celălalt traduce într-o amenințare această solicitare.
E multă informație stocată la nivel subconștient în aceste 3 cuvinte: durere, incertitudine, pericol, frică. Mintea începe să caute scenarii negative, să se pregătească de “război” sau să găsească o cale de evadare. De cele mai multe ori rezultatul e o comunicare defectuoasă, plină de reproșuri, acuzații și o și mai mare distanțare emoțională.
Am învățat această formă greșită de dialog din relațiile noastre trecute, din modul în care am văzut că se comunică în jurul nostru când eram mici. Este un ciclu pe care-l repetăm, adesea fără să ne dăm seama. Dar nu putem sacrifica ceea ce trăim acum, în viața de adult, cu partenerul nostru, cu copiii noștri sau cu prietenii noștri, doar pentru că suntem prinși în tipare vechi.
Arta dialogului conștient – cum schimbăm strategia
Vestea bună este că putem învăța să vorbim diferit. Putem repara aceste “programe” defectuoase și putem crea un spațiu sigur pentru comunicare. E nevoie de intenție, de practică și de o înțelegere a unor principii simple, dar puternice, ale dialogului conștient:
- Cere permisiunea și oferă context: În loc de “trebuie să vorbim”, începe cu o cerere și, dacă e posibil, oferă un indiciu despre subiect. “Ești disponibil/ă să vorbim puțin despre x mai târziu, după ce termini ce faci?” sau “Aș vrea să discutăm ceva important pentru mine. Ai un moment acum sau putem programa?” Asta îi oferă celuilalt control și îl pregătește mental, reducând anxietatea.
Ești disponibil/ă să vorbim despre vizita la părinții mei din weekend acum sau mai târziu? Anunță-mă tu te rog când e mai bine pentru tine.
- Formulează mesajul asertiv (folosind “Eu”): Evită acuzațiile. Nu începe cu “Tu niciodată nu…” sau “Tu mereu…”. Concentrează-te pe propriile tale sentimente și experiențe. “Mă simt neliniștit/ă când (comportamentul specific)…” sau “Am nevoie de (ce ai nevoie)… pentru că (sentimentul tău)…“. Asta deschide calea către empatie, nu spre defensivă.
Simt neliniște și tristețe atunci când te stai pe telefon în timp ce eu îți povestesc despre ziua mea.
Am nevoie să fii prezent/ă cu mine când îți povestesc ce am făcut azi, pentru că îmi aduce bucurie asta.
- Pornim de la zero negativitate: Începe discuția într-o notă neutră sau chiar pozitivă, nu cu reproșuri sau cu o atitudine de victimă. “Îmi doresc să găsim o soluție împreună” sună mult mai bine decât “Sunt supărat/ă pe tine din cauza aia“.
Îmi doresc să găsim împreună o soluție la faptul că nu mai petrecem timp împreună. Pentru mine e importantă conexiunea dintre noi și relația noastră.
- Oglindește și validează ceea ce auzi: O comunicare eficientă nu înseamnă doar să vorbești, ci și să asculți. După ce celălalt și-a exprimat punctul de vedere, reformulează folosind cât mai mult cuvintele celuilalt ceea ce ai înțeles. “Deci, dacă am înțeles bine, te simți așa pentru că…?” Asta arată că ești atent/ă și că îi validezi sentimentele, chiar dacă nu ești neapărat de acord.
- Adresează comportamente, nu pune etichete: În loc să spui “Ești leneș/ă“, spune “Am observat că (acțiunea specifică) nu a fost făcută și asta mă afectează în (modul x)“. Observă acțiunea, nu critica persoana.
Am observat că nu ai reușit azi să faci programarea la medic, așa cum am stabilit împreună dimineață. Asta mă afectează, pentru că trăiesc cu sentimentul că ceea ce stabilim împreună nu e important pentru tine, deși e foarte important pentru mine.
- Fii vulnerabil și exprimă-ți emoțiile proprii: Nu te teme să-ți arăți sentimentele. “Sunt trist/ă”, “Sunt îngrijorat/ă”, “Mă simt neînțeles/neînțeleasă“. Emoțiile autentice, exprimate fără a acuza, pot crea o conexiune profundă.
Încercați aceste principii în relațiile voastre, fie ele vechi sau noi, cu adulții sau cu copiii, romantice, sociale sau profesionale. Vedeți cum se simte. S-ar putea să fiți uimiți de cât de mult se poate schimba dinamica, doar prin schimbarea modului în care “programăm” discuțiile importante.
Voi ce experiențe ați avut cu “trebuie să vorbim”? Ce alte strategii folosiți pentru a avea discuții dificile într-un mod constructiv? Aștept cu drag părerile voastre pe mail.