Hai să vă spun o poveste.
Eram într-un parc, așteptam o prietenă. În fața mea, un puști de vreo 4 ani, afundat până la coate în nisip, se juca în transa magică a copilăriei. Era supravegheat, cu multă dragoste, de doi părinți și trei bunici care îl priveau cu ochi topiți de afecțiune.
După câteva minute, apare și a doua bunică. Se apropie repede, entuziasmată, și cere să-și vadă odorul de nepot. Mama intră în spațiul de joacă, îl ridică pe cel mic în brațe și încearcă să îl aducă spre zona de pupat.
Micul tânăr începe să se zbată, pe drept cuvânt – era prins în joacă!
Dar mama nu cedează și îl liniștește cu blândețe forțată:
— A ajuns Buni și vrea să te vadă. Hai, fii drăguț și nu țipa. Știi că se supără dacă nu o pupi! Vrei să plângă Buni?
— Nu vreau la Buni!!! țipă puștiul din toți rărunchii. Vreau să mă joc!!!
Apar și alte voci. Tatăl, calm dar hotărât, spune ceva de convingere. Buni, emoționată, se așază în fața tuturor cu un zâmbet larg și buzele țuguiate:
— Hai, dă un pupic lu’ Buni. Știi că mă supăr dacă nu dai!
— NU! zice clar copilul.
— Hai, puiuț! Un pupic! se milogește Buni.
— Dă-i pupic, nu fi rău! intervine mama din nou, mai insistent. Știi că Buni te iubește!
— NU! zice copilul, spre disperarea tuturor.
— Știi ceva, dă-i lui Buni un pupic, că a venit de departe și e și bolnavă, spune tatăl, pierzând puțin din răbdare.
Și atunci vine replica sinceră, autentică, fără filtru, dar perfect valabilă:
— Nuuu vreauuuu!!! strigă copilul aproape plângând. Lui Buni îi miroase gura!!!
Și totuși, de ce am spus această poveste?
Pentru că așa începe, de cele mai multe ori, pierderea unei abilități esențiale: puterea de a spune NU.
Când cei pe care îi iubim ne spun că afecțiunea trebuie dovedită prin conformare…
Când suntem învățați că nu înseamnă lipsă de iubire, că refuzul doare, că ești un copil rău dacă nu cooperezi…
Învățăm să alegem adaptarea în locul asertivității. Învățăm că nevoile celorlalți sunt mai importante decât ale noastre.
Și așa, puțin câte puțin, ne pierdem libertatea: de a spune ce vrem, de a refuza ce nu vrem, de a stabili limite, de a alege ce relații ne hrănesc și care ne usucă.
În loc să ne exprimăm sincer, învățăm să fim drăguți. Să fim disponibili. Să fim acolo pentru ceilalți. Mereu.
Și devenim oamenii care nu refuză. Care sunt mereu buni, mereu „de treabă”, mereu ajutători.
Dar acești oameni – și poate ești unul dintre ei –sunt uneori epuizați, alteori frustrați, și, de multe ori, uită cine sunt.
Ajung să-și ignore nevoile, să nu-și mai asculte corpul, să trăiască în funcție de așteptările celorlalți.
Ajung să se întrebe, cu o oboseală grea în suflet: Dar eu? Pe mine cine mă ajută? Cine are grijă de mine?
De aici a pornit Train Your LOVE
Un curs pentru oamenii care au învățat prea devreme să spună „DA”, chiar și atunci când voiau să spună „NU”.
Un spațiu sigur în care înveți să te reconectezi cu acel copil sincer din parc. Cel care știa exact ce vrea. Cel care spunea clar că nu e momentul pentru pupici, pentru că el avea de trăit prezentul lui.
Train Your LOVE e despre a învăța să fii din nou sincer cu tine. Să te iubești fără să te abandonezi. Să spui „NU” fără vină, și „DA” cu toată inima.
Tu când ai spus ultima oară un NU sincer?
Și ce s-ar schimba dacă ți-ai da din nou voie să-l spui?