Ai auzit și tu asta măcar o dată, nu?
“Important e cum te uiți la asta.”
Poate ai ridicat o sprânceană când ți-a zis cineva asta într-un moment greu. Poate ai oftat. Poate ai dat ochii peste cap.
Și totuși… în toată simplitatea ei, fraza asta are un adevăr imens.
Pentru că realitatea nu e una singură. E o combinație între ce vedem, ce simțim și tot ce e deja stocat în noi: experiențe din trecut, emoții nerezolvate, tipare învățate, nevoi neîndeplinite, valori de care nu suntem conștienți, convingeri limitative, amintiri conștiente sau inconștiente. Tot bagajul nostru din trecut contribuie la “formarea” realității.
Asta înseamnă că fiecare om trăiește o realitate unică.
Și că, uneori, singurul lucru care ne stă între neputință și înțelepciune este… o reformulare.
Ce este “reframing”-ul și de ce contează?
„Reframing” – sau reformularea – este abilitatea de a privi o situație (în special una provocatoare) dintr-o perspectivă nouă.
E ca și cum ai lua o poză și ai schimba rama. Conținutul rămâne același, dar cum te simți privind-o se schimbă complet.
În psihologie, reformularea este o unealtă de bază. De ce? Pentru că modul în care interpretăm o experiență ne influențează complet răspunsul emoțional, comportamental și chiar biologic.
Oamenii care se schimbă, care cresc, care devin mai bine cu ei – devin, fără excepție, maeștri ai reformulării.
Cum arată, concret, reformularea?
O greșeală? → O oportunitate de învățare.
Un rezultat sub așteptări? → Un proces care te-a învățat ceva despre tine, valorile, talentele, pasiunile sau motivația ta.
Pași mici, aparent nesemnificativi? → Baza oricărui proces organic și stabil de creștere.
O persoană care a ieșit din viața ta? → O lecție ce aveai nevoie să înveți și un spațiu liber pentru oameni mai potriviți pentru cine ai devenit.
Asta nu înseamnă să negăm durerea. Înseamnă să nu ne blocăm în ea.
Reformularea nu e un talent. E o abilitate.
Și se poate antrena. Începem cu lucruri mici:
Ne prindem când gândim în alb-negru („Totul a fost un eșec.”) și ne antrenăm gândirea critică.
Observăm povestea pe care ne-o spunem despre o situație și vedem ce altceva nu ne spunem.
Ne întrebăm: „Ce alt sens ar putea avea ce mi s-a întâmplat?”
Alegem o versiune a realității care ne susține, nu ne sabotează
Cum te-ai simți dacă ai schimba rama gândurilor tale?
Poate că ziua aia proastă ar deveni doar o zi. Poate că eșecul ăla ar deveni un pivot. Poate că pierderea ar deschide o ușă.
Am scris acest articol ca un reminder blând: Realitatea nu e doar ce trăim. E și cum alegem să o privim.