De ce faci ceea ce faci? Te-ai gândit vreodată?
Te-ai întrebat vreodată de ce te simți epuizat/ă după o zi plină de taskuri bifate și realizări? De ce anumite sarcini par să te golească de energie, în timp ce altele te încarcă, chiar și când sunt la fel de solicitante?
Răspunsul stă adesea în motivația din spatele acțiunilor noastre. Psihologia modernă ne arată că suntem ghidați de două forțe fundamentale, subconștiente, în părți opuse ale spectrului, care ne dictează alegerile: orientarea spre evitarea durerii și orientarea spre căutarea plăcerii.
Dinamica de motivație dezvoltată în anii noștri timpurii va decide ce și mai ales cum vom face lucrurile în viața de adult. Deși esențială pentru siguranța noastră, o dominanță excesivă a motivației de evitare a durerii poate fi epuizantă.
Motivația de tip ”trebuie” și fuga de durere
Imaginează-ți că ești pe o pistă de alergare dar, în loc să alergi spre o linie de sosire, spre un obiectiv pe care îl poți vizualiza, alergi ca să eviți sau să te îndepărtezi de o amenințare. În motivația de tip away from, comportamentele noastre sunt direcționate pentru a ne feri de rezultate negative, de disconfort sau de o potențială durere, fie ea fizică, emoțională sau socială.
Cum funcționează?
Această tendință este profund ancorată în sistemul nostru nervos. Din punct de vedere neurobiologic, este asociată cu sistemul de inhibiție comportamentală (BIS). Când BIS este activat de o amenințare percepută (frica de eșec, de respingere, de lipsa resurselor), corpul nostru generează o stare de prudență, anxietate și ne împinge să evităm acea situație, pentru că scopul subconștient este evitarea durerii.
Exemple concrete:
- Mergi la un job cu care nu rezonezi pentru că “trebuie să-ți plătești chiria, ratele” și să eviți sărăcia.
- Ești într-o relație care nu îți aduce împlinire pentru că “trebuie să ai și tu pe cineva”, ca să nu fii singur/ă.
- Faci curățenie în casă nu neapărat din plăcere, ci pentru că așa ai învățat, că “trebuie să fie casa curată” ca să eviți reproșurile adulților care te-au crescut și rușinea că nu ești gospodină.
- Amâni o discuție importantă pentru că “trebuie să ne înțelegem, să fim politicoși” și ca să eviți un conflict pe care ai învățat să îl etichetezi ca fiind comportament negativ.
- Ești prezent/ă în cercuri sociale cu care nu rezonezi, ieși cu oameni cu care nu ai lucruri în comun și participi la obligații sociale pentru că “așa trebuie, să fim de treabă!”.
Impactul pe termen lung
Deși esențială pentru siguranța noastră, o dominanță excesivă a motivației de evitare poate fi epuizantă. Ne simțim adesea frustrați, presați și lipsiți de bucurie, deoarece energia noastră este canalizată constant spre a fugi sau a ne îndepărta de ceva, nu spre a construi sau a atinge un obiectiv dorit.
E o permanentă stare de “fugă sau luptă” la nivel subconștient care epuizează resurse și ne ține sistemul nervos activat mereu: vom acționa mai puțin spre deloc, preferând analiza, apar tensiunea internă și anxietatea, hiper-atenția la detalii și hiper-vigilența.
În timp simțim frustrarea că nu înaintăm sau insatisfacție față de ce am realizat, deși am muncit mult pentru asta.
Motivația de tip “vreau” și căutarea plăcerii
Cum funcționează?
Această orientare este legată de sistemul de activare comportamentală (BAS), care este stimulat de anticiparea unei recompense. Când BAS este activat, simțim entuziasm, speranță și o dorință de a ne angaja în acțiuni care să ne aducă satisfacție. Motorul subconștient aici este căutarea plăcerii și a recompensei.
Exemple concrete:
- Petreci ore întregi învățând o abilitate nouă pentru că “vrei” să stăpânești un domeniu care te fascinează și te atrage
- Faci sport pentru că “vrei” să te simți energic și sănătos, nu doar pentru a evita bolile, judecata celorlalți privind aspectul fizic.
- Ai un cont de economii sau un plan de investiții pe termen lung pentru că vrei să te retragi din activitate mai devreme sau vrei să călătorești și să descoperi locuri și culturi noi.
- Faci coaching sau terapie nu ca reacție la o criză personală, profesională sau relațională, ci ca dorință de creștere, descoperire și maturizare personală, în care ai nevoie să îți afli potențialul și mecanismele subconștiente.
Impactul pe termen lung
Când suntem ghidați de “vreau”, simțim o energie pozitivă, creativitate și un sens profund al scopului. Efortul depus este adesea perceput ca o investiție, nu ca o povară, iar rezultatele aduc bucurie și satisfacție autentică. E ca și cum fiecare pas te apropie de o destinație pe care o dorești cu adevărat.
Cu cât descoperim mai mult din “ceea ce vreau să fac”, cu atât suntem mai clari în obiectivele noastre, mai energizați, avem vieți mai congruente și mai aliniate la noi, relații sănătoase și sincere și o sănătate pe care ne putem baza.
Ce spune neuroștiința
Aceste două motivații sunt susținute de două sisteme diferite ale creierului:
- BIS (Behavioral Inhibition System) – se activează când percepem pericol. Generează anxietate, prudență și ne împinge să evităm.
- BAS (Behavioral Activation System) – se activează când anticipăm o recompensă. Generează energie, curiozitate și entuziasm.
Problema apare atunci când BIS domină alegerile noastre – pentru că, în timp, viața devine o evitare a ce nu mai vrem, nu o apropiere de ce ne dorim.
Ce se întâmplă dacă avem in BIS hiperactiv
Persoanele cu un BIS foarte activ sunt mai sensibile la semnale de pericol, eșec sau pedeapsă, manifestă anxietate anticipativă și grijă excesivă și sunt precaute, rezervate și introspective.
- BIS hiperactiv în relații: Imaginează-ți o situație în care partenerul tău spune: „Trebuie să vorbim.” Această propoziție activează imediat BIS-ul și corpul intră în alertă, gândurile caută ce ai greșit, vocea interioară devine critică,te inhibi sau devii defensiv(ă).
În relații, un BIS hiperactiv duce adesea la evitare de conflicte (ca să nu apară disconfortul), supraanaliză, neîncredere („sigur ceva e în neregulă”).
- BIS hiperactiv în leadership: Un lider care are un BIS puternic activat va fi precaut în luarea deciziilor, sensibil la riscuri și la ce ar putea merge prost, atent la detalii, dar uneori excesiv de critic cu sine și cu ceilalți.
Într-o echipă, un astfel de lider poate fi perceput drept prudent, dar și uneori „paralizat de analiză” (overthinking), perfecționist și greu de mulțumit.
Dinamica tensiunilor: când “trebuie” și “vreau” se întâlnesc
Realitatea este că nu trăim exclusiv într-una dintre aceste polarizări și nu putem scoate din viața noastră cu totul motivațiile de tip “trebuie”. Viețile noastre sunt o interacțiune complexă între ele, astfel că avem nevoie să învățăm să le identificam, să le descoperim, să ne dăm seama ce în spatele fiecărei motivații și la ce ne predispune acest mecanism.
- Coexistența: Uneori, o singură acțiune poate fi motivată de ambele. Poți merge la muncă pentru că “trebuie” să plătești chiria (evitarea durerii), dar și pentru că “vrei” să-ți dezvolți abilitățile și să contribui la un proiect care te pasionează (căutarea plăcerii).
- Conștientizarea și procesul personal: Fiind un mecanism subconștient, e în afara puterii noastre de a procesa logic. Astfel că avem nevoie să ne facem propriile procese personale, singuri sau cu autorul unui specialist, care să ne ajute să ne identificăm mecanismele de motivație, să le adresăm și să le rescriem. Până nu vom face asta vom fi mai degrabă reactivi în ceea ce facem și nu intenționali, vom trăi cu impresia că am făcut ce ne-am dorit (deși nu ne aduce fericirea sperată), când de fapt am făcut ce trebuie.
- Antrenarea: Echilibrul dintre aceste două forțe variază de la persoană la persoană și de la situație la situație. Anumite persoane sunt predominant orientate spre evitare, fiind mai precaute și axate pe siguranță. Ele au nevoie să învețe să își descopere emoțiile, să își antreneze gândirea critică și reframingul, să facă diferența între ce este real și ce este scenariu pe care mintea îl creează pe baza a ce deja a trăit și experimentat (negativ).
Înțelegerea dinamicii dintre cele două e primul pas spre autonomie
A conștientiza aceste două polarizări – “trebuie” și “vreau” – și mecanismele lor subiacente (evitarea durerii și căutarea plăcerii) nu înseamnă să elimini unul din ele. Cred că te-ai gândit deja la care…
De fapt înseamnă să îți înțelegi modul în care faci lucrurile, că e vorba despre relații, carieră, alegeri personale cum ar fi locul în care vei locui, mașina pe care o vei conduce sau școala la care îți vei da copiii.
Această înțelegere îți oferă oportunitatea de a face alegeri mai deliberate, de a realinia acțiunile tale cu aspirațiile autentice, de a reduce disonanța internă. Este foarte puțin probabil să simți regret atunci când ai făcut ce vrei față de când ai făcut ce trebuie.
De multe ori ne dorim ce ni s-a spus că ar fi bine și ar trebui să avem.
Bifarea și obținerea lor nu înseamnă neapărat fericire. Pentru că nu e visul nostru!