Când „NU” devine un act de iubire față de tine însuți
Am auzit de multe ori în cursurile mele, în coaching sau pur și simplu vorbind cu cei din jurul meu confuzia asta:
„Dacă spun nu, o să creadă că nu-mi pasă.”
„Dacă refuz, o să par egoist.”
„Dacă pun limite, o să rănesc.”
Și înțeleg. Am fost și eu acolo.
Asertivitatea emoțională este, poate, una dintre cele mai greșit înțelese abilități. E confundată cu agresivitatea. Cu lipsa de empatie. Cu o formă de egoism mascat.
Dar adevărul e cu totul altul.
Gândește-te la un moment în care cineva drag ți-a spus „Nu, nu vreau să fac asta”.
Cum te-ai simțit? Respins? Neimportant? Ai simțit că celălalt e rece, poate chiar egoist?
În realitate, poate că persoana aceea doar și-a cunoscut limitele. Și le-a respectat. Poate că era obosită, copleșită, sau pur și simplu… nu voia.
Și e în regulă să nu vrei.
A fi asertiv înseamnă exact asta: să știi ce vrei, ce poți, ce ai de oferit. Să-ți cunoști resursele și să le folosești cu grijă, fără să te golești de tine pentru a umple pe altcineva. Să comunici nevoile și limitele cu calm, răbdare, pe un ton liniștit. Și repetitiv dacă e nevoie.
Dar… să spui ce simți, ce ai nevoie, ce tolerezi și ce nu — nu ne vine natural.
Nu ni s-a dat voie să învățăm asta.
Așa că o învățăm acum. În viața de adult.
Pentru că vrem relații în care să fim întregi, nu doar adaptați. Vrem o viață cu sens, nu doar una care arată bine din afară.
Când spui „DA” la tot, spui „NU” la tine
Poate ai crescut și tu cu ideea că „dacă cineva îți cere, e frumos să oferi”.
Poate ai fost învățat(ă) că iubirea e compromis, e adaptare, e grijă față de ceilalți — chiar și cu prețul de a te abandona pe tine.
Dar știi ce pierdem când trăim așa?
Libertatea.
Libertatea de a spune ce ne place și ce nu.
Libertatea de a alege ce oameni păstrăm în jurul nostru.
Libertatea de a nu face lucruri care ne încarcă, doar ca să nu supărăm.
Asertivitatea emoțională nu e despre a răni.
E despre a vorbi din inimă, fără teamă, fără rușine, fără vină.
E antidotul adaptării excesive.
E calea spre autenticitate.
Ce se întâmplă când ne lipsim de această abilitate?
Lipsa de asertivitate emoțională poate avea efecte profunde — și adesea invizibile la început:
- Frustrare și resentimente. Când nu spui ce simți, emoțiile se adună. Și când explodează, e deja prea târziu.
- Epuizare. Spunând mereu „da”, te încarci peste măsură. Stresul devine normă, nu excepție.
- Relații dezechilibrate. Nevoile tale devin invizibile. Ceilalți încep să ia de la tine — fără să observe că te pierzi.
- Scăderea stimei de sine. Mesajul inconștient este: „Nu contez.” În timp, chiar începi să crezi asta.
- Izbucniri emoționale. Reprimi, reprimi… până când explodezi. Și atunci ți se reproșează că ești prea sensibil(ă).
- Anxietate sau depresie. Când nu îți dai voie să fii tu, mintea ta se închide într-o colivie.
- Indecizie cronică. Nu știi ce vrei. Sau știi, dar ți-e teamă să o spui. Și atunci stai pe loc.
Cum începem să reconstruim această abilitate uitată?
- Începem prin a recunoaște ce simțim și ce avem nevoie.
- Începem prin a spune „nu” fără scuze și fără vină.
- Începem prin a stabili limite sănătoase, nu ziduri.
- Începem prin a comunica clar, respectuos și autentic.
Nu o să ne iasă din prima. Poate nici din a doua.
Dar cu fiecare pas, învățăm să ne ținem de mână pe noi înșine.
Și atunci „nu” devine un act de iubire.
Pentru tine. Pentru relațiile tale. Pentru libertatea ta.
Tu cum stai cu asertivitatea emoțională?
Ai trăit vreodată una dintre consecințele de mai sus?
Cum a fost pentru tine? 😊