„Bine că ești tu deșteaptă!”, „Hai dragă, nu te mai chinui, nu toți bărbații se pricep la meșterit!”, „Asta tu spui că e cămașă călcată?” sau „Nu te mai stresa, oricum nu o să-ți iasă!”
Poate ai auzit, poate ai spus asta…
Sunt replici pe care le auzim des în cupluri și, de multe ori, le tratăm superficial. Aparent inofensive, ele sunt considerate în cupluri sau relații replici naturale, jucăușe, pornite din grijă și care au ca scop îmbunătățirea prestației celuilalt! Doar că, în realitate, aceste remarci sunt lovituri subtile ce sapă în adâncul identității celuilalt și apasă negativ unul dintre cele mai sensibile „butoane” emoționale ale partenerului – statutul.
Și nu doar statutul e vulnerabil. În relații avem cinci astfel de zone sensibile, identificate de neuroștiința socială și sintetizate în modelul SCARF, creat de Dr. David Rock.
Ce este SCARF?
Modelul SCARF este un cadru bazat pe neuroștiință, dezvoltat de Dr. David Rock în 2008. Acesta explică modul în care interacțiunile sociale ne afectează creierul, influențând motivația, comportamentul și luarea deciziilor. Numele SCARF este un acronim pentru cele cinci domenii cheie ale experienței sociale umane care pot declanșa un răspuns. Când sunt “apăsate negativ” se activează circuitele de amenințare (răspunsul luptă sau fugi), ceea ce duce la o stare de evitare. Devenim defensivi, stresați, mai puțin productivi și mai puțin deschiși la interacțiune. Crierul nostru se concentrează pe amenințare și scade performanța.
- Status (Statut)
- Certainty (Certitudine)
- Autonomy (Autonomie)
- Relatedness (Apartenență, Familiaritate)
- Fairness (Corectitudine, Echitate)
Modelul SCARF se folosește eficient în diverse domenii: leadership și management, schimbare organizațională, coaching și dezvoltare personală, educație și învățare, relații interpersonale.
Cum arată SCARF în relații
Modelul SCARF este un instrument util pentru a înțelege dinamica relațiilor, deoarece ne ajută să identificăm nevoile sociale de bază care stau la baza interacțiunilor noastre. Amenințarea sau satisfacerea acestor nevoi poate influența profund calitatea și armonia conexiunii.
Atunci când unul dintre aceste butoane este apăsat negativ în cuplu, se aprind alarmele cerebrale: partenerul nu se mai simte văzut, în siguranță sau respectat și intră în reacții automate de atac sau fugă.
Status (Statut)– Sentimentul de valoare: „Mă simt respectat sau ridiculizat?”
În relații, statutul nu se referă neapărat la o ierarhie de putere, ci la sentimentul de a fi valorizat și respectat de partener. Fiecare partener are nevoie să se simtă important, competent și și apreciat pentru contribuțiile sale, fie că sunt profesionale, emoționale sau practice, fie că sunt mărunte sau esențiale.
Pe scurt:
- Ce înseamnă: Nevoia de a te simți important și apreciat de partener.
- Satisfacere: Recunoaștere, complimente, apreciere sinceră: „Mulțumesc că ai făcut cumpărăturile azi, m-ai scutit de un drum.” / „Îmi place cum ai rezolvat situația.”
- Amenințare: Critică, sarcasm, ironii, comparații, ignorarea sentimentelor: „Soțul prietenei mele știe să repare orice… tu de ce nu?
Idee cheie: Arată-i partenerului că îl prețuiești cu adevărat, ca implicarea și persoana sa contează, indiferent de valoarea sau amplitudinea lucrurilor făcute.
Certainty (Certitudine) – Predictibilitate și siguranță: „Pot să am încredere că faci ce spui că faci?”
Creierul nostru caută și iubește predictibilitatea, pentru că asta înseamnă pentru el siguranță. În relații, certitudinea înseamnă încredere și siguranță emoțională și este fundamentul oricărei relații, cea care prezice longevitatea conexiunii. Avem nevoie să știm că partenerul este consecvent, că ne putem baza pe el, că își respectă cuvântul și că putem anticipa în mare cum arată viitorul comun. Când certitudinea lipsește, apare anxietatea, suspiciunea și nevoia obsesivă de control. În incertitudine relațiile se deteriorează cel mai rapid, la fel ca și sănătatea fizică și mintală.
Pe scurt:
- Ce înseamnă: Nevoia de a ști cum arată viitorul comun, de a ști la ce să te aștepți.
- Satisfacere: partenerul care vorbește clar despre planurile lui și comunică deschis, care își respectă promisiunile (când poate face asta. Iar dacă nu poate, anunță schimbarea de plan).
- Amenințare: comportamente imprevizibile, comunicare deficitară, schimbarea planurilor fără preaviz, lipsa de angajament, mesaje contradictorii („te iubesc, dar nu știu dacă vreau să mai continui”, “Hai pregătește-te că mergem la mama”).
Idee cheie: Redu cât de mult poți incertitudinea din relația ta: comunică deschis planuri și idei și cere ca și celălalt să facă asta
Autonomy (Autonomie) – Libertate personală: „Pot să aleg sau sunt controlat?”
Autonomia este nevoia de a simți că avem control asupra propriilor noastre acțiuni și decizii și e vitală pentru sănătatea psihologică într-o relație. Fiecare are nevoie de libertate personală, să-și păstreze hobby-urile, prieteniile și un spațiu propriu. Când autonomia este respectată, simțim că putem respira. Când este încălcată, apare senzația de sufocare, control sau chiar captivitate.
Pe scurt:
- Ce înseamnă: nevoia de a avea control asupra propriilor alegeri și de a-ți păstra individualitatea.
- Satisfacere: sprijin pentru deciziile personale, libertate de mișcare, încredere.
- Amenințare: control excesiv, gelozie, impunerea deciziilor, („Nu ai de ce să mergi acolo, lasă că rezolv eu” sau “O să mergem când putem, amândoi. Nu se cade să mergi singur/ă” sau proverbiala și celebra “Noi facem totul împreună”).
Idee cheie: păstrarea autonomiei și propriei identități în relație, a pasiunilor, hobby-urilor și prietenilor, a lucrurilor făcute separat de partener este un semn de maturitate emoționale și o premisă pentru o relație sănătoasă, echilibrată, matură.
Relatedness (Aparteneță, familiaritate) – Conexiune și încredere: „Ești de partea mea sau împotriva mea?”
Apartenența este probabil cea mai profundă nevoie relațională. Vrem să știm că partenerul e acolo pentru noi, că putem conta pe el emoțional, că suntem în aceeași echipă. Atunci când conexiunea este alimentată, creierul percepe ca fiind în siguranță, eliberând oxitocină. Când e amenințată, apare frica de abandon sau de respingere și corpul este inundat de cortizol.
Pe scurt:
- Ce înseamnă: nevoia fundamentală de a te simți în siguranță și de a te conecta emoțional.
- Satisfacere: empatie, momente de vulnerabilitate împărtășite, ascultare activă, sprijin emoțional.
- Amenințare: lipsa de comunicare, retragere emoțională, secretomanie, lipsa de interes, „tăcerea” după conflict.
Fairness (Echilibru, dreptate) – Corectitudine și echitate – „Suntem egali în asta?”
Creierul este extrem de sensibil la nedreptate. Iar creierul nostru, al celor care am mers la școală într-un sistem de învățământ bazat în mare parte de nepotisme și tratamente preferențiale este de-a dreptul exploziv în prezența tratamentului incorect. O știi pe cea cu: “Cât a luat colega de bancă” sau “De ce frac’tu poate și tu nu poți?”.
În relații, echitatea înseamnă împărțirea responsabilităților, recunoașterea eforturilor, asumarea egală în fața greșelilor și recompensa egală pentru reușite. Nu înseamnă matematică perfectă, dar înseamnă ca fiecare să simtă că dă și primește, că nevoile amândurora contează. Inechitatea duce la frustrare, resentimente și, în timp, chiar la rupturi.
Pe scurt:
- Ce înseamnă: Percepția că eforturile și sacrificiile sunt împărțite în mod egal.
- Satisfacere: împărțirea echilibrată a sarcinilor, decizii luate ținând cont de ambele părți.
- Amenințare: un partener duce tot greul casei sau al copiilor, în timp ce celălalt consideră „normal” să fie servit.
Idee cheie: nedreptatea e o rană foarte veche, de pe vremea când eram mici și nu ne puteam apăra sau cere drepturile. Avem nevoie să fim conștienți de asta și, în prezența nedreptății în viața de adult să cerem, cu asertivitate, recunoașterea meritelor și respectarea valorilor, nevoilor, implicării noastre.
SCARF și Călăreții Apocalipsei: două lentile pentru aceleași răni
În articolul de blog de aici am scris despre Călăreții Apocalipsei, concept dezvoltat de John Gottman, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai relațiilor de cuplu. Cei patru „Călăreți ai Apocalipsei” sunt comportamente care, atunci când se manifestă repetat, pot prezice destrămarea unei relații: critica, disprețul, defensiva și zidul tăcerii.
Acum că știi SCARF, poți înțelege că acești „călăreți” nu sunt altceva decât micro-amenințări constante la butoanele noastre sociale de bază:
- Critica atacă statutul. În loc să corectăm un comportament punctual, punem etichete („Ești mereu dezordonat!”, „Nu faci nimic bine!”). Celălalt nu mai simte recunoaștere, ci umilință.
- Disprețul sapă adânc în statut și apartenență. Ironia, sarcasmul, tonul superior transmit mesajul „eu sunt mai bun decât tine” și „nu facem parte din aceeași echipă”. Este cel mai puternic predictor al divorțului, pentru că activează rușinea și respingerea.
- Defensiva rănește echitatea și corectitudinea. Când răspundem la reproșuri cu „Dar și tu faci la fel!” sau „Nu e vina mea!”, invalidăm experiența celuilalt și arătăm că nu ne asumăm partea noastră. Rezultatul? Se instalează sentimentul că relația este nedreaptă și lipsită de responsabilitate împărțită.
- Zidul tăcerii (stonewalling) atacă direct apartenența și certitudinea. Tăcerea ostilă sau retragerea completă transmit mesajul „nu exiști pentru mine acum” sau „nu ești în siguranță cu mine”. Celălalt trăiește abandon emoțional și nesiguranță.
Când înțelegem SCARF, devenim mai atenți la modul în care vorbim, glumim, promitem, ne retragem sau împărțim responsabilități. Când înțelegem că aceste butoane sunt în fiecare din noi, vom înțelege și că relațiile nu se destramă dintr-o singură mare greșeală, ci dintr-o serie de micro-amenințări repetate, care, nevăzute și nereparate, sapă în fundația încrederii.
Întrebarea de reflecție pe care o poți lua cu tine este:
În relația ta, cum apeși (fără să-ți dai seama) aceste butoane SCARF și cum ai putea să înțelegi de unde vine asta?