Când te gândești la o relație, în etapa ei de început, seamănă mult cu o păstaie care găzduiește două boabe. Adică cei doi lipiți, perfect sincronizați, nedespărțiți. Sună minunat, nu?
E tabloul idilic de intimitate și conectare profundă. Dar în timp păstaia începe să se deschisă și să lase loc pentru ce e în exteriorul relației: prieteni, profesie, viață, hobby-uri. În această etapă apare de obicei (măcar la un partener) frica de respingere, abandon, ideea de începutul sfârșitului.
În realitate, distanța e un semn că relația se maturizează. E felul în care învățăm să respirăm nu doar împreună, ci și separat. Așa cum respirația are nevoie de inspir și expir, relația are nevoie de apropiere și de spațiu.
Relația e un spațiu propriu, distinct de identitățile noastre individuale, un loc care se naște, crește și se transformă în funcție de ce aduce fiecare în el. Și pentru ca acest spațiu să rămână vibrant, are nevoie de două forțe aparent opuse, dar profund complementare: apropierea și distanța.
De ce nu putem fi 24/7 în „păstaie mode” ? Mică poveste din fizică (pe înțelesul tuturor)
Un mod util de a înțelege dinamica relației este să ne uităm la un principiu simplu din fizică: dualitatea undă-particulă. Fără jargon, ideea e următoarea: orice particulă poate exista fie ca undă (conectată cu totul din jur), fie ca particulă (concentrată, delimitată, individuală).
Cam așa funcționăm și noi în relații:
Când suntem undă: Suntem în modul “noi”. Ne lăsăm purtați de fluxul comun, ne pierdem în celălalt, simțim tot împreună, suntem un tot. E momentul ăla când te uiți în ochii lui/ei și simți că sunteți o singură entitate, că respirați la unison. E partea de “inspirat” din respirație, acea energie simbiotică ce ne apropie. Dar dacă rămânem prea mult aici, riscăm să ne pierdem identitatea personală. Începem să nu mai știm unde începem noi și unde începe celălalt.
Când suntem particulă: Suntem în modul “eu”. Asta înseamnă că avem nevoie de spațiul nostru, de hobby-urile noastre ciudate, de prietenii noștri care n-o plac neapărat pe parteneră sau de serile noastre de “nimic” în care pur și simplu existăm. E momentul în care te aduni, te reîncarci, îți amintești cine ești tu de unul singur. E “expirul” ăla eliberator, care te ajută să revii în relație cu o energie proaspătă și cu o identitate clară. Dacă ignorăm această nevoie, apare senzația de sufocare – chiar și atunci când totul pare „bine”.
Problema apare atunci când una dintre aceste stări domină complet. Doar „undă” duce la fuziune și pierderea autonomiei. Doar „particulă” duce la deconectare și singurătate. Relațiile vii au nevoie de amândouă – într-un balans flexibil.
Cum facem ca păstaia să rămână deschisă (și boabele fericite)?
A găsi echilibrul între a fi “undă” și “particulă” nu e o știință exactă, ci mai degrabă un proces de încercare/eroare. E un dans continuu, o ajustare constantă.
Iată câteva moduri practice prin care poți naviga această dualitate, ca să vă asigurați că păstaia voastră rămâne sănătos deschisă:
- Timpul tău cu tine e necesar (chiar și în doi): Fă-ți un obicei din a aloca timp dedicat doar ție. Fie că e o oră de citit, un episod din serialul preferat, un joc pe calculator sau o plimbare cu cățelul, aceste momente te ajută să te “solidifici” ca individ.
- Comunică! Globul magic funcționează doar în filme: Asta e aur curat! Nu poți să te aștepți ca partenerul tău să știe că ai nevoie de spațiu sau de mai multă apropiere dacă tu nu-i spui. E ca și cum ai aștepta să ghicească parola de la Wi-Fi! Comunicarea deschisă fluidizează trecerile dintre stările de “undă” și “particulă”.
- Pune niște granițe prietenoase: Granițele sănătoase nu sunt despre control, ci despre respect reciproc. Poate înseamnă să nu verifici telefonul celuilalt, să ai seri cu prietenele/prietenii doar voi, sau să respecți deciziile lui/ei privind cariera fără să te bagi neîntrebat/ă. Ele sunt ca niște ziduri ale casei tale interioare: te fac să te simți în siguranță, nu prizonier.
- Ai și alți prieteni (e OK!): E super să aveți prieteni comuni, să ieșiți în gașcă. Dar e la fel de important să ai și tu prietenii tăi, cu care să discuți și să râzi despre lucruri care poate nu-l/n-o interesează pe partener. Asta îți oferă perspective noi și îți îmbogățește viața în afara cuplului. Plus că ajută să ți se facă dor, când nu ești lângă partener.
- Respectă-l/Respect-o așa cum e (chiar și când e “particulă”): Nu încerca să-l transformi pe partenerul tău în extensia ta. Lasă-l să fie el însuși, cu pasiunile și ciudățeniile lui. Recunoaște și acceptă că are și el/ea nevoie să fie o “particulă” independentă, cu propriile nevoi de spațiu și dezvoltare. Susține-l în asta.
- Calitate, nu cantitate: Nu numărul orelor petrecute împreună contează, ci calitatea lor. Mai bine o oră de râs sincer, de discuții profunde și de conexiune autentică, decât o zi întreagă în care butonați telefoanele unul lângă altul și abia dacă vă vorbiți. Apreciați și timpul petrecut separat, știind că el contribuie la bunăstarea voastră individuală și, implicit, a relației.
Cum facem ca păstaia să rămână deschisă (și relația vie)?
Așadar, o relație sănătoasă nu e o stare statică, imobilă, nu e fuziune. E un dans și o balanță (personalizată pe fiecare cuplu) între a te contopi în “noi” și a te afirma ca “eu”.
O relație sănătoasă funcționează ca o păstaie deschisă: oferă protecție, permite apropierea, dar susține și diferențierea. Secretul nu e să încercați să fiți o singură boabă, ci să fiți două boabe fericite într-o păstaie… mereu deschisă spre aerul proaspăt al libertății, al individualității și al respectului reciproc.